NOI DATE DESPRE BIOCIPURI
OFICIALI DE LA Washington au declarat ca “este putin probabil” sa amane introducerea unor prevederi asupra pasapoartelor biometrice ale europenilor. Aceasta declaratie urmeaza unei solicitari a UE pentru o a doua amanare a legii, care va intra in vigoare in octombrie 2005.
Sub noua lege, pasapoartele cetatenilor UE care viziteaza SUA vor trebui sa contina imagini digitale ale fetei si amprentelor mainii, in caz contrat, vizitatorii vor trebui sa solicite viza inainte de a intra in tara.
Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Frisco Roscam Abbing, a spus pentru EuroNews: “Pana in 25 octombrie, prezumand ca data limita va ramane cea care este, pasapoartele statelor membre vor trebui sa aiba aplicate cipuri cu imagini faciale – asa cum cer specificatiile tehnice americane. Aceasta, pentru ca cetatenii ca sa poata in continuare beneficia de scutirea de viza. Daca nu vor fi indeplinite aceste cerinte, ei vor trebui sa treaca prin procesul, foarte cronofag, al obtinerii vizei.” Washingtonul a introdus pasapoartele prevazute cu sisteme de identificare electronica in raspuns la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Uniunea Europeana este preocupata de faptul ca cele mai multe state nu vor avea tehnologia pregatita mai devreme de august 2006.
(BIS)
-------------------------------------------------------------------------
Imaginati-va o infrastructura a informatiei care incurajeaza cenzura, supravegherea si suprimarea impulsului creator. Anonimatul este scos in afara legii si fiecare banut cheltuit este contabilizat. Aici, puterea, oricare ar fi aceasta, poate sufoca in fasa idei subversive sau competitive economic, si nimeni nu poate publica nici macar o lista de spalatorie, fara girul lui Big Brother. Unii sustin ca o asemenea structura este aproape inevitabila. Iar aceasta infrastructura nu e alta decat paradisul pierdut al rebelilor si libertatii cuvantului: internetul.
Celor expusi la euforia „entuziastilor internetului”, in anii 1990, aceasta viziune le pare de necrezut. De fapt, nu trebuia ca internetul sa fie exemplul de netagaduit al tehnologiei atotputernice? Libertatea a constituit fundatia www-ului, menita a rezista exploziilor nucleare si tentativelor dictatoriale de control. Cu toate inconvenientele: pornografie, fraude cu carti de credit, ofertele nesincere ale eBay; toate acestea au reprezentat insa un pret prea mic de platit, pentru libertatea cuvantului si a micilor afaceri lipsite de frictiuni. Duhul libertatii era…liber, si nimeni nu-l mai putea inchide in sticla.
Cu siguranta John Walker a crezut toate acestea. Fondatorul firmei Autodesk, retras acum in Elvetia pentru a lucra la proiecte personale, a manifestat un „optimism fara margini”, sustinand ca internetul nu numai ca va elimina puterea industriei si a guvernelor, dar va si restaura libertati pierdute anterior. Dar, in ultimii doi ani, el a observat o tendinta ingrijoratoare. Progresele in tehnologie, legislatie si comert, pareau directionate cu precizie spre schimbarea naturii deschise a web-ului. O revizuire a acestuia ar putea crea oportunitati in afaceri si posibilitatea de control si monitorizare guvernamentala a cyber-spatiului.
In septembrie 2003, Walker a publicat temerile sale in 28.000 de cuvinte, intr-un document web, numit Digital Imprimatur (amprenta digitala). Titlul se refera la convingerea sa ca nimic nu va mai putea nici macar sa apara pe internet, fara o autorizatie tehnica adecvata!
Cum s-ar putea sa indesam duhul inapoi in sticla? In esenta, este doar o parte a unui efort urias de a transforma net-ul, dintr-o arena unde oricine poate participa anonim, la o afacere „sign-in”, adica una in care „certificatele digitale” te identifica cine esti. Avantajele acestui sistem sunt clare: se va elimina furtul de identitate si se vor face posibile microtranzactiile electronice securizate, un vechi vis al pionerilor comertului pe internet. Un alt bonus, la revedere spam-urilor.
Un pas paralel va fi adoptarea „trusting computing”, un sistem in care nu numai oamenii, dar si programele vor fi „stampilate” cu semne de identificare. Acestea vor fi legate de certificatele digitale care vor hotari care programe sunt bune sa functioneze in calculatorul tau. Cea mai bine cunoscuta implementare a acestei scheme de lucru este in derulare la Microsoft si numita „Next Generation Secure Computing Base” (fosta Palladium). Acesta va fi parte din Longhorn, urmatoarea versiune mare a Windows, care va apare in 2006. Intel si AMD sunt pe cale sa creeze cipuri speciale, care vor face ca toate computerele sa fie vandute numai dupa ce au fost securizate. Nu vor mai fi virusi! Si adaugarea managementului digital asupra filmelor, muzicii si chiar a documentelor, create de persoane fizice (exista asemenea modalitati de protectie in recent lansata versiune a Microsoft Office), vor folosi sistemul securizat pentru a face ca nimeni sa nu poata accesa, sau publica ceva fara permisiune.
Gigantii comertului pe web sunt nerabdatori sa vada aplicate toate acestea. „Prioritatile economice si legale vor forta internetul inspre securitate” spune Stratton Sclavos de la VeriSign, companie furnizoare de certificate digitale (el detine de asemenea Network Solutions, care manuieste felia „dot-com”-urilor din internet. „Nu va fi in regula sa nu stii cine este la celalt capat al firului”. Guvernele vor putea impozita comertul electronic, iar dictatorii vor putea urmari cine, ce spune.
Walker insa, nu este singurul care avertizeaza asupra acestui schimb de putere. Proeminentul decan al „intunericului” internetului este Lawrence Lessig, guru-ul cyber-legislatiei de la Universitatea Stanford. Incepand cu cartea sa din 1999, „Codul si alte Legi ale Cyberspatiului”, Lessig a prezis ca presiunile concertate vor uzurpa natura deschisa a net-ului, iar acum sustine ca are prea putine motive sa-si contrazica pesimismul. El a inteles ca drepturile de autor restrictive si legile Homeland Security (legi privind securitatea interna in SUA, n. trad.), confera legalitate controlului total, si stie, de asemenea, ca acest nou sistem va fi vandut populatiei ca fiind o metoda perfecta de a opri hotii, piratii, hackerii rau intentionati, spammerii si pornografia infantila. „A spune ca avem nevoie de libertate totala, nu ne face sa castigam”, spune Lessig. El munceste din greu pentru a promova alternative in care aceste legi sa fie tinute in afara actualei arhitecturi a sistemului in sine, dar recunoaste ca efortul sau este oarecum… extravagant.
Inseamna aceasta oare ca, cosmarul lui Walker se transforma intr-o realitate? Nu neaparat. Anumite companii cu influenta incep sa inteleaga ca propriile lor afaceri depind de un internet „deschis”. (Google, de exemplu, dependent de abilitatea sa de a imagina web-ul pe propriile servere, lucru ce ar fi imposibil intr-un internet controlat.) Grupuri de activisti ca Fundatia Frontiera Electronica trag semnale de alarma. Cativa legiuitori americani incep sa-si indrepte atentia asupra schemelor de management ale drepturilor digitale, cu scepticism. Tribunalele vor reactiona daca restrictiile vor marca violarea Primului Amendament al Constitutiei SUA.
Si exista si tehnologii marunte, care dezvolta scheme ce ar putea supravietui chiar si unui control rigid al web-ului. Intr-un document publicat de nimeni altul decat un promotor al Microsoft Palladium se pune in discutie un scenariu in care mici „retele obscure”, pot misca date cu usurinta, intr-un mediu ostil… Imaginati-va luptatori pentru libertate traind in echivalentul electronic al pesterilor, extragand fisiere sub radarul cenzorilor si politistilor drepturilor de autor.
Fara indoiala ca impiedicarea schimbarii de putere va fi o sarcina dificila, ingreunata chiar de apatia unei parti a utilizatorilor, care nu vor sti ce au avut pana in momentul in care vor pierde. „Am petrecut sute de ore vorbind oamenilor despre situatie” spune Walker, „si nu-mi vine in minte nici o persoana care are de gand sa faca ceva in aceasta privinta.” Din pacate, societatea in crestere bazata pe internet se va alege doar cu libertatea pentru care va lupta.
Traducere si adaptare: Angela Tocila / AlterMedia, dupa Steven Levy, Newsweek International:
-------------------------------------------------------------------------
“In 10 ani, britanicii vor avea cipuri precum cainii de companie”
Pe 2-3 noiembrie 2006, la Londra se va desfasura cea de a 28-a Conferinta Internationala a Insarcinatilor cu Protectia Datelor Private. In aceasta perspectiva, un recent raport al unei institutii academice britanice starneste ingrijorare.
OAMENII AR PUTEA FI fortati sa accepte implanturi cu microcipuri, precum cainii, avertizeaza un raport oficial socant, dat publicitatii in Marea Britanie. Microcipul - implantat sub piele - permite urmarirea miscarilor celui care il poarta si stocarea unor informatii personale despre acesta. Dispozitivele ar putea fi folosite de companii care vor sa verifice activitatea angajatilor sau de guvernele care doresc sa-si supravegheze cetatenii, si sa pastreze informatii despre acestia. Perspectiva “cip-cetatenilor” - cu terifiantele ecouri despre statul politienesc din cartea “1984? a lui George Orwell - a fost ridicata intr-un raport oficial intitulat Report on the Surveillance Society, realizat pentru Comisariatul britanic al Informatiilor, condus de Richard Thomas. Raportul, realizat de o echipa de cercetatori de prestigiu, afirma ca Marea Britanie este lider mondial in folosirea tehnologiei de supraveghere si ca cetatenii sai sunt cei mai spionati din asa-numita “lume libera”.
Raportul prezinta un peisaj infricosator asupra a ceea ce Marea Britanie ar putea deveni in 10 ani, daca nu sunt luate masuri pentru reglementarea folosirii CCTV-ului si altor tehnologii de spionare.
Realizatorii, dr. David Murakami Wood, director editorial al publicatiei Surveillance and Society si dr. Kirstie Ball, lector in studii organizationale la Open University, avertizeaza ca pana in 2016 aproape fiecare miscare, tranzactie comerciala si comunicatie ar putea fi monitorizata de o retea complexa de tehnologii de supraveghere interconectate.
Cea mai des intalnita predictie este cea referitoare la utilizarea tehnologiei Identificarii prin Radio Frecventa (RFID). Cipurile RFID - care pot fi detectate si citite prin unde radio - sunt deja folosite in noile pasapoarte britanice precum si pentru cardurile care permit accesul in reteaua de transport londoneza. In ultimii 6 ani, mai multe tari europene au folosit cipuri RFID pentru a-si identifica animalele de companie.
Deja utilizate in America
Totusi, folosirea lor pe oameni a fost deja subiect de proces in SUA, unde un lot de cipuri a fost implantat in 70 de persoane varstnice suferind de senilitate, pentru a le proteja.
In chiar acest an, o companie de securitate din Ohio a implantat cipuri in 2 dintre angajatii sai pentru a usura accesul intr-o zona de securitate speciala. Micoprocesorul, invelit intr-o capsula de sticla, a fost plantat in mana dreapta a persoanelor in cauza, urmand sa fie citit de un dispozitiv similar unui POS (cititor de carduri de credit).
In documentul Report on the Surveillance Society, autorii avertizeaza: “Indemnul facut tuturor de a primi implantul este dezbatut in mod serios.” Autorii subliniaza si uriasul entuziasm al guvernului britanic pentru sistemel CCTV (camere video cu circuit inchis), aratand ca in timpul anilor ‘90 ai secolului trecut, Home Office (ministerul de interne britanic) a cheltuit 78% din bigetul destinat prevenirii infractionalitatii - in total 500 milioane de lire sterline - pentru instalarea de asemenea camere. Azi exista 4,2 milioane de camere cu circuit inchis in Marea Britanie, iar cetateanul de rand este “capturat” in inregistrari de 300 de ori in fiecare zi! Acest urias entuziasm guvernamental vine in ciuda statisticilor oficiale chiar ale Home Office, care demonstreaza ca instalatiile CCTV “au un efect redus asupra nivelului criminalitatii”.
Tot in raport se arata: “O parte din supraveghere este esentiala pentru furnizarea serviciilor de care avem nevoie: sanatate, beneficii, educatii. Alta parte este discutabila. Iar o alta parte poate fi nejustificata, invaziva si opresiva.”
Ieri, Comisarul pentru Informatii Richard Thomas, al carui birou investigheaza plangeri in legatura cu dezvaluirea de catre Post Office, HSBC, NatWest si Royal Bank of Scotland a unor date personale sensibile ale unor clienti, a declarat: “Multe din aceste uneltiri provin din sectorul public, iar individul nu poate alege daca sa fie sau nu parte la ele. Oamenii sunt scrutati si vietile lor urmarite, si nici macar nu sunt contienti de asta.”
De asemenea oficialul britanic a facut cunoscuta ingrijorarea sa in legatura cu consecintele stocarii, de catre guvern sau firme private, a unor informatii in exces despre persoane particulare. “Aceasta pooate stigmatiza persoane. Sunt preocupat de tehnologiile utilizate pentru a identifica grupuri de persoane care prezinta riscuri pentru societate. Si cred ca anxietatile [mele] sunt reale.”
Tot ieri, un purtator de cuvant al organizatiei pentru libertati civile Liberty a precizat: “NU avem nimic in sine impotriva acestor tehnici de supraveghere, ci impotriva unor potentiale utilizari care legitimeaza temerile. Daca acestea nu sunt reglementate corect, oamenii s-ar putea gasi intr-o societate a supravegherii. Exista un sentiment subinteles ca oamenii sunt ingrijorati ca microcipurile te fac mai degraba sa pari un produs marcat cu un cod de bare, decat o fiinta umana.”
trad. Altermedia, dupa editia electronica din 30.10.2006 a This is London
-------------------------------------------------------------------------
SAN FRANCISCO, 3 Oct. — un grup care militeaza pentru protectia drepturilor si libertatilor civile si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu intentia conducerii bibliotecilor publice din San Francisco de a urmari “traseul” cartilor imprumutate, prin inserarea in fiecare din ele a unui microcip. Oficialii bibliotecilor au aprobat joi un plan de a instala mici cipuri radio in aproape 2 milioane de carti, CD-uri si materiale audiovizuale pe care cetatenii le imprumuta.
Pe larg: http://www.msnbc.com/news/975754.asp?cp1=1#BODY
AlterMedia / Associated Press
-------------------------------------------------------------------------
“BRIT BROTHER” TE URMARESTE
REUSITA LANSARII satelitului civil Giove A pe 29 decembrie 2005 a readus Anglia in fruntea efortului spatial european, la 2 ani dupa esecul misiunii Beagle 2 Mars. Satelitul va face parte din sistemul de navigatie Galileo, proiect in valoare totala de 2,4 miliarde lire sterlina, destinat sa inlocuiasca in Europa sistemul GPRS (Global Positioning System) al armatei americane.
Dar Giove A este mai mult decat un triumf stiintific. Sustinatorii proiectului sunt convinsi ca ne-ar putea schimba vietile, prin introducerea, cu costuri reduse, a unor cipuri Galileo in dispozitivele pe care le utilizam zilnic. Pentru inceput, serviciile de urgenta vor fi capabile sa localizeze instantaneu purtatorul unui telefon mobil, dupa un apel la numarul unic 999.
Insa criticii cred ca in acest fel guvernul va putea sa ne spioneze “a la Big Brother”. Satelitul, lansat de la cosmodromul Baikonur, in Kazakhstan, cu ajutorul unei rachete Soyuz, este primul din cele 30 care vor forma sistemul Galileo. Un al doilea, Giove B, va fi plasat pe orbita in primavara. Faza de testare necesita cel putin 4 sateliti pe orbita pentru a garanta pozitionarea exacta a unui emitator, oriunde pe planeta.
Se pretinde ca sistemul este necesar pentru ca actualul GPS este prea putin viabil pentru utilizatorii comerciali, iar armata SUA, care il opereaza, este reticenta in a oferi unui potential inamic un instrument atat de valoros. Pentagonul foloseste pentru scopuri proprii un sistem de emisie duala, cu semnale de inalta acuratete care sunt codate pentru uz militar, in timp ce clientii civili ce primesc acces pot folosi doar un semnal de calitate mai joasa. Mai mult, in timp ce Galileo va fi condus si controlat de civili, armata SUA poate opri oricand doreste sistemul GPS – de exemplu, in caz de razboi sau atac terorist.
Dupa 11 septembrie 2001, guvernul american a indemnat Europa sa-si abandoneze propriul proiect, pretinzand ca este nenecesar si ca prezinta un potential pericol, intrucat semnalele Galileo ar putea interfera cu cele ale noii generatii de diszpozitive GPS. Insa anul trecut, UE si SUA au ajuns, in final, la un acord, prin care Galileo este facut sa fie compatibil cu GPS.
Acum, sustinatorii proiectului ii subliniaza beneficiile. Pe langa a fi un ajutor inestimabil pentru soferi si cei care apeleaza la serviciile de urgenta (999), alte propuneri sunt echiparea aparatelor electronice (receptoare tv, echipamente audio) cu cipuri care emit semnale ce permit identificarea locatiei, pentru a ii descuraja pe hoti. Alte idei includ “echiparea” celor varstnici sau a cardiacilor cu mici detectoare de locatie care ar apela singure serviciile de urgenta, in caz de nevoie. Controlul traficului aerian si navigatia maritima ar putea fi si ele mai sigure si mai simple. Si, nu in ultimul rand, proiectul Galileo va crea 150.000 noi locuri de munca in Europa. Insa unii critici cred ca tocmai se face inca un pas spre un “Big Brother” britanic.
Saptamana trecuta, Shane Hadlington din Tipton, West Mids, a fost prima persoana condamnata intr-un proces penal in baza dovezilor furnizate de echipamentele de supraveghere prin satelit. Hadlington, 17 ani, a fost gasit vinovat de incalcarea avertismentului ASBO [Anti-social behaviour order; termen specific legislatiei britanice, echivalent cu un avertisment la adresa persoanelor cu comportament necorespunzator; acestea sunt supravegheate o perioada, pentru a se constata daca repeta abaterile, nota AM] prin aceea ca s-a aflat intr-o masina furata. “Eticheta” vizibila din satelit, pe care o purta, l-a dat de gol.
Acum exista temeri ca odata ce cipurile pot dezvalui exact unde suntem, cu cine si ce facem, cu totii am putea fi supravegheati.
“Tehnologia poate fi buna sau rea, depinde cum o folosesti,” spune Doug Jewell, director la organizatia pentru drepturi civile Liberty. “Multi critici se tem ca guvernul se indreapta spre o ‘societate a supravegherii’, permitand ca oamenii sa fie urmariti chiar daca nu au facut nimic nelegal.”
Tot el adauga: “De exemplu, tehnologia de recunoastere automata a tablitelor de inmatriculare ale autovehiculelor, instalata in camerele cu circuit inchis de pe strazi, poate fi utilizata pentru a identifica infractori. Insa, se prevede sa se pastreze toate inregistrarile facute, cu oricine, timp de doi ani, ceea ce este scandalos.”
“Guvernul a adus vorba despre introducerea unor dispozitive de urmarire in automobilele noastre, pentru a ne asigura impotriva hotilor; insa e o idee proasta sa urmaresti miscarile tuturor. Trebuie sa fim foarte precauti inainte sa ne predam intimitatea in mainile lor. Inofensivul cip de supraveghere de azi este eroarea judiciara sau abuzul de maine.”
Parlamentarul european Philip Bradbourn, din partea Partidului Conservator Britanic, a pus si el punctul pe i. “Sa folosesti Galileo pentru a monitoriza toate vehiculele este demn de Big Brother.”
Alistair Scott, de la compania producatoare de tehnologie spatiala EADS Astrium, nu este insa de acord. “Ideea ca satelitii te privesc este o prejudecata. Ei emit semnale – daca nu porti asupra ta un receptor, esti invizibil.”
Insa in plina euforie Galileo, multi cetateni se intreaba acum daca vor mai fi cu adevarat “invizibili”.
Adaptare dupa cotidianul britanic The Mirror
-------------------------------------------------------------------------
LUMEA FARA FIR: CIPURILE-SPION NE INVADEAZA INTIMITATEA?
Micro-cipurile care supravegheaza containerele aflate pe remorci sau pe vase pot fi destul de sofisticate pentru a monitoriza fiecare miscare a consumatorilor, pretinde o noua carte controversata.
Expertii citati de UPI Wireless World declara ca tehnologia de identificare a frecventei radio ridica nu doar probleme de ordin tehnologic, ci si de ordin politic si juridic. Luna trecuta, în timpul audierilor de numire la Curtea Suprema a judecatorului John Roberts, senatorul american Joe Biden a apreciat aceasta tehnologie ca fiind potential invadatoare a intimitatii.
Noua carte: „Cipurile-spion: Cum se pregatesc marile corporatii si guvernul pentru a va supraveghea fiecare miscare cu ajutorul RFID” (Nelson Current, octombrie 2005), este scrisa de Katherine Albrecht si Liz McIntyre, sustinatoare ale respectarii intimitatii persoanei, care au investigat impactul tehnologiei RFID. „Politia va putea sa va urmareasca fiecare miscare în timp ce sunteti la volan”, a declarat McIntyre pentru Wireless World. Cartea lui McIntyre pretinde ca aceste cipuri RFID – care emit un semnal si pot fi apoi receptate de catre echipamente speciale – sunt un exemplu clasic de „Frate Mai Mare”.
Cartea arata ca o mare companie din domeniul tehnologiei este pe cale sa dezvolte un „dispozitiv de urmarire a persoanelor”, în stare sa scaneze etichetele atasate pe hainele diferitelor persoane în timp ce acestea calatoresc cu trenul sau se plimba prin magazine. Cartea sustine de asemenea ca o alta firma, producatoare de telefoane mobile, va crea un telefon capabil sa scaneze oamenii în timp ce trec pe trotuar. Autorii vorbesc de asemenea despre planurile unor mari companii de a folosi tehnologia RFID în dezvoltarea si desfasurarea reclamei personalizate (targeted advertising).
Totusi, unii experti sunt sceptici. Cartea exagereaza temerile oamenilor si nevoia lor de a auzi o „voce independenta a ratiunii”, legata de subiectul cipurilor RFID, a declarat purtatoarea de cuvânt a EPCglobal Inc., din Lawrenceville, New Jersey, o organizatie non-profit care promoveaza tehnologia cipurilor fara fir. Ea a adaugat ca exista „multa dezinformare si inducere în eroare prezenta în aceasta carte”.
Reprezentanta EPCglobal a adaugat ca multe dintre marile corporatii folosesc RFID pentru îmbunatatirea productivitatii, în timp ce guvernul îl foloseste pentru pasapoarte si alte metode de asigurare a securitatii. Industria „dezvolta de asemenea standardele tehnice prin care aceasta retea este folosita de catre Wal-Mart, Ministerul Apararii, Target sau alte institutii”.
Mai mult, industria de specialitate urmareste sa se adreseze consumatorilor si sa linisteasca temerile acestora în legatura cu tehnologia RFID. Asociatia pentru Identificare Automatica si Mobilitate (AIM Global), un grup industrial din Pennsylvania, a cerut continuarea eforturilor de protejare a intimitatii consumatorilor pe masura ce tehnologia RFID continua sa se dezvolte.
Pe termen lung, folosirea RFID ar putea grabi formalitatile de import de bunuri pe teritoriul Statelor Unite. Departamentul de Securitate Interna (DHS) a început folosirea etichetelor RFID pentru localizarea camioanelor folosite în transportul international la granita cu Canada iar aceasta tehnologie este în curs de implementare si în alte puncte de granita ale Statelor Unite. O alta întrebuintare a acestei tehnologii sunt cartelele RFID pentru persoanele care trec în mod frecvent granita catre Statele Unite.
Congresul examineaza dezvoltarea acestor tehnologii, în special acum când Pentagonul si DHS sprijina proiectele RFID, privindu-le ca pe niste alternative viabile pentru înlocuirea metodelor traditionale de supraveghere video.
De curând, Grupul de lucru Republican pe probleme de înalta tehnologie din Senatul american a lansat o lista cu 40 propuneri, având în centrul atentiei RFID, plasat în categoria planurilor de protectie a intimitatii si comert online.
„
Platforma noastra politica reflecta dorinta de a pastra America în primele rânduri ale dezvoltarii tehnologice si de a încuraja antrepenorii cei mai creativi din tara”, spune senatorul republican John Ensign, presedintele departamentului mai sus-amintit.
Corina Maftei
-------------------------------------------------------------------------
IMPLANTE, MICROCIPURI SI CONTROLUL MINTII
dr. Rauni-Leena Luukanen-Kilde, Chief Medical Officer
S
OCIOLOGUL japonez Yoneji Masuda, ”tatal societatii informatice” îsi exprima în 1980 nelinistea asupra faptului ca libertatea noastra este amenintata într-un mod orwellian [aluzie la romanele anticipative ”Ferma animalelor (1948) si ”Anul 1984” (1949) ale scriitorului George Orwell care prevedea o societate a controlului total al individului cu ajutorul tehnicii – n.tr.]. Yoneji Masuda se referea la o tehnologie cibernetica total necunoscuta celor mai multi dintre oameni, o tehnologie care cupleaza creierele umane – via microcipuri - cu sateliti controlati de la sol prin supercomputere.
Primul implant pe creier a fost efectuat în 1974 în Ohio, SUA, si în Stockholm, Suedia. Înca din 1946 fusesera introdusi electrozi în creierele unor nou-nascuti fara stiinta parintilor acestora. În perioada anilor ’50-’60 se introduceau electrozi în creierele oamenilor si animalelor, în special în SUA, pentru cercetari asupra functiilor creierului si corpului, cît si pentru a se obtine influentarea comportamentului subiectilor. Acestea din urma poarta numele de control mental (MC) si sunt metode ce au ca scop modificarea atitudinilor si comportamentului uman. A exercita controlul asupra functiilor creierului a devenit unul din telurile armatei si serviciilor secrete.
În urma cu treizeci de ani, implantele pe creier – atunci în marime de cca 1 cmp - se puteau observa prin roentgenografie. Mai tîrziu, marimea lor a fost redusa pîna la dimensiunea unui bob de orez, fiind fabricate din silicon, apoi din arseniat de galiu. Astazi, sunt suficient de mici pentru a putea fi implantate în ceafa, spate ori în alte parti ale corpului sau injectate în timpul unei operatii, fiind aproape nedetectabile.
Din punct de vedere tehnic, este, astazi, posibil ca fiecare nou-nascut sa fie injectat cu un asftel de microcip, ce va servi la indentificarea persoanei în cauza pentru tot restul vietii sale. Despre astfel de planuri s-a discutat în cel mai mare scret în SUA, fara sa existe vreo procupare privind dreptul la viata privata.
În Suedia, în 1973, premierul Olof Palme a aprobat asemenea implante la detinuti. Fostul sef al Corpului de control, Jan Freese, sustine ca batranii din azile au început sa fie implantati înca de mijlocul anilor ’80. Tehnica este descrisa într-un raport oficial dat publicitatii de autoritatile suedeze (1972:47 Statens Officiella Utradninger - SOU).
Oamenii ce poarta asemenea implante pot fi urmariti oriunde prin captarea undelor radio de joasa frecventa pe care le emit microcipurile. Functiile creierului le pot fi comandate de computere, care pot chiar schimba frecventa biocurentilor. Pe post de cobai în cadrul unor experimente secrete au fost folositi detinuti, soldati, bolnavi psihic, persoane cu handicap, homosexuali, femei singure, batrîni, copii de scoala – fiecare din aceste grupuri fiind considerate ”marginale” de catre cercetatorii în slujba ”elitei”.
The Washington Post relata, în mai 1995, faptul ca insusi printul William al Marii Britanii a primit un implant la vîrsta de 12 ani, pentru a fi gasit in cazul ca ar fi fost rapit. O astfel de tehnica a fost folosita si în timpul razboaielor din Irak. Supercomputerele de la National Security Agency (NSA) pot ”vedea si auzi” ceea ce soldatii traiesc pe cîmpul de lupta cu ajutorul unui sistem special de receptie (remote monitoring system, RMS).
În timpul razboiului din Vietnam, au fost injectate soldatilor implante care determinau modificarea cantitatii de adrenalina în sînge. Astronautii americani au fost implantati cu microcipuri înainte de a fi trimisi în spatiu, astfel încît gîndurile si emotiile lor sa poata fi urmarite si înregistrate.
Un microcip de 5 micromilimetri (diametru unui fir de par este de 50 milimicrometri) plasat în nervul optic al unei persoane, ”suge” impulsurile nervoase din acea zona a creierului responsabila pentru miros, vaz si auz si le trimite spre inregistrare unui computer. Odata receptionate si inregistrate, aceste impulsuri nervoase pot fi trimise înapoi spre creierul persoanei în cauza, via microcipului implantat. Cu ajutorul unui RMS pot transmise mesaje electromagnetice (codate ca semnale) asupra sistemului nervos, cu consecinta influentarii acestuia. Cu astfel de dispozitive RMS, persoanelor sanatoase li se pot induce halucinatii vizuale/auditive.
Fiecare gînd, reactie, perceptie auditiva ori vizuala creaza un potential neurologic in creier, iar cîmpurile electromagnetice pot fi decodificate in gînduri, imagini, sunete. Stimularea electromagnetica externa poate, asadar, modifica lungimile de unda ale biocurentilor emisi de creier, ori poate cauza crampe musculare extrem de dureroase în scop de tortura.
Sistemul electronic al NSA este capabil sa urmareasca si sa prelucreze simultan milioane de date provenite de la astfel de oameni. Creierul fiecaruia dintre noi are o frecventa de rezonanta bioelectrica unica, exact cum fiecare dintre noi are amprente digitale unice. Odata detectata aceasta, creierul poate fi în întregime ”programat” cu ajutorul undelor de frecventa electromagnetica (EMF) transmise din afara, prin trimiterea unor semnale electromagnetice care sînt ”traduse” ca imagini sau/si sunete. Acesta este unul din principiile razboiului psihotronic.
Printr-un astfel de implant viata privata a unui om este distrusa pentru totdeauna. Persoana în cauza poate fi manipulata în diferite moduri, i se pot induce reactii felurite. Poate fi facut agresiv sau letargic; i se poate schimba sexualitatea etc. Este posibil, deci, sa se fabrice un adevarat soldat-robot.
Aceasta tehnologie a inceput sa fie utilizata in cadrul fortelor armate ale unor tari NATO inca din anii ’80, fara ca savantii civili sau simplii cetateni sa aiba habar. Asadar, putine informatii despre aceste invazive sisteme de control mental sunt de gasit in jurnalele academice sau profesionale.
Metodele de control mental pot fi utilizate si in scopuri politice, pentru a-i face pe oameni sa actioneze impotriva intereselor individuale sau de gup, ori chiar sa ucida, fara a-si aminti nimic dupa aceea.
Acest razboi tacut este dus impotriva civililor si soldatilor de catre Armata si Serviciile Secrete. Din 1980, stimularea electronica a creierului a fost utilizata, in SUA, in secret, pentru a controla oameni fara stiinta si acceptul acestora. Toate normele dreptului international interzic manipularea in acest mod a fiintelor umane.
Suntem oare gata sa robotizam întreaga omenire si sa eliminam definitiv viata privata, inclusiv libertatea de a gîndi? Cîti dintre noi ar accepta încalcarea vietii noastre private, astfel încît pîna si gîndurile noastre cele mai secrete sa poata fi citite de Big Brother?
Astazi exista deja tehnologia care permite înfiintarea unei Noi Ordini Mondiale Totalitare.
Articol publicat în revista medicala Spekula de dr. în medicina Rauni-Leena Luukanen-Kilde, fost Chief Medical Officer in provincia finlandeza Laponia.
Peter Ghita, Stockholm
NOTA traducatorului:
Carti în limba româna pe aceasta tema:
Milton William Cooper – ”Partea nevazuta a lumii – Societati secrete” Jan van Helsing – ”Organizatiile screte si puterea lor în secolul XX”- vol 1 si 2 Dr. Armen
Victorian – ”Controlul mintii”
Linkuri interesante (engl.): www.rense.com/general17/imp.htm
www.mindcontrolforums.com/
www.illuminati-news.com/gov-mc.htm
www.angelfire.com/or/mctrl/index.html
www.sonic.net/sentinel/gvcon8.html
-------------------------------------------------------------------------
SUA LEGALIZEAZA IMPLANTELE RFID PE OAMENI
Autoritatile americane dau unda verde pentru implanturile “in scop medical”
SURSE din cadrul Applied Digital Solutions (ADS) si Digital Angel Corporation relateaza ca Food and Drug Administration (FDA, organismul guvernamental american de control in domeniul alimentelor si medicamentelor) a aprobat folosirea pe oameni, in scop medical, a implantului cu microcipuri realizate de aceste firme. Scott Silverman, director al Applied Digital Solutions, apreciaza ca hotarirea oficialilor FDA va contribui la atenuarea nelinistii pe care o provoaca acesta tehnologie – intimpinata pina acum cu “o suspiciune nejustificata”. Implantul, spune Silverman, poate salva vieti si diminua riscul in cazul tratamentelor gresite, ajutand la stabilirea unor diagnostice rapide in cazul in care pacientul este inconstient.
Microcipul este un dispozitiv cu identificare prin radio-frecventa (RFID). Implantul, numit Verichip si realizat de ADS, mare cit un bob de orez, contine un microcip si o antena minuscula. Cipul poarta un numar unic de identificare, compus din 16 cifre, ce corespunde intr-o baza de date cu informatii despre pacient.
Pentru a fi citit numarul, un scaner portabil este baleiat deasupra cipului. Semnalul este detectat de antena, care emite un microcurent electric in cip, iar acesta transmite inapoi un semnal radio continand numarul de identificare.
Pacientii cu implant pot fi, afirma producatorii dispozitivului, supravegheati medical mai bine, deoarece personalul de la sectiile de urgenta, precum si cel de pe ambulante - dotati cu scanere portabile – pot citi usor datele de pe cip si avea astfel acces la informatiile existente despre pacient – spre exemplu, istoricul sau medical.
Organizatiile civice americane protesteaza insa vehement si argumenteaza ca bratarile sau cardurile sunt la fel de eficiente in scopuri medicale ca si implantul, deci n-ar fi nevoie de acasta.
Ei avertizeaza ca chipul ar putea fi utilizat ca un instrument de control. “Au trecut o granita, plasandu-l (dispozitivul) sub pielea umana,” spune Marc Rotenberg de la Electronic Privacy Information Center, o organizatie pentru apararea libertatilor civile din Washington DC.
Informatia a fost confirmata de mai multe surse online precum Nature.com in 15 octombrie si International Data Group Sweden in 14 octombrie.
Nota 1:
Un vizitator al paginii International Data Groups, Daniel W. Gustafsson, comenteaza in felul urmator aceasta stire:
”Un mare pericol pentru integritatea personala. Asta seamana intr-adevar a orinduire Big Brother; uita Sovietele si comunismul, acum domnesc SUA, capitalismul si falsa democratie in care marile companii si banii domina in locul conceptiilor umaniste. Numai faptul evident al riscului de abuz este suficient pentru a nu permite folosirea acestei tehnici pe oameni… Aceasta este o catastrofa, de acum tu – ca om – nu vei mai fi niciodata liber, ci doar un consumator ce poate fi controlat de fortele pietii si ale societatii pina in cele mai mici detalii.”
Nota 2:
Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mâna lor cea dreapta sau pe frunte. 17. Incât nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. 18. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase. (Apocalipsa 13, 16-18)
-------------------------------------------------------------------------
MICROCIPURILE – BUNE INTENTII SAU SAU INSTRUMENTE DE CONTROL?
Pär Ström, Big Brother Bulletin, Nr 9, 2004
Microcipuri implantate unui numar de 160 de functionari din Mexic
IN LUNA iulie a acestui an, Rafael Macedo de la Concha, procurorul general al Mexicului, a comunicat public faptul ca a acceptat sa i se introduca, prin implant in brat, un microcip. Aceeasi operatie a fost efectuata si pe 160 dintre functionarii institutiei amintite, toti voluntari. Scopul declarat era împiedica patrunderea altor persoane în anumite zone de restrictie si protejarea bazelor de date secrete. În plus, sustinea procurorul general, posesorul poate fi pozitionat geografic în caz de rapire.
Microcipul folosit în acest caz, VeriChip, este un component electronic de tipul RFID (Radio Frequency IDentification). Mic cît un bob de orez, este inoculat printr-o operatiune simpla, ce se aseamana unei vaccinari. VeriChip poate fi citit la o distanta de 10 cm de catre un aparat special –un scanner. Un astfel de scaner va fi montat la usa de la intrarea în noul sediul al institutiei, va ”citi” cipurile persoanelor ďn trecere si va deschide usa numai celor care au dreptul de acces în cladire. În acelasi mod, computerele vor fi dotate cu scanere, astfel încît bazele de date sa poata fi accesate numai de persoanele îndreptatite. Conform unor surse media, autoritatile mexicane intentioneaza ca, în faza urmatoare, sa repete implanturile pe membri ai cancelariei prezidentiale si pe ofiteri superiori. Costul unui implant este de 150$.
Producatorul VeriChip este compania americana VeriChip Corp, detinuta în întregime de societatea Applied Digital Solutions. Firma producatoare ”vede” o lume în care toti oamenii sunt ”dotati” cu microcipuri, iar scanere exista pretutindeni. Automobilul porneste numai daca soferul are un microcip corespunzator în corp; la supermarket poti plati doar întinzînd bratul spre scaner; in mijloacele de transport in comun te poti sui doar platind biletul in acelasi mod etc.
Pîna acum însa, le-a mers destul de prost cu traducerea visului in viata. Conform declaratiilor Angelei Fulcher, vicepresedinte al companiei, firma a vîndut doar cca 7.000 microcipuri, din care se estimeaza ca numai 1.000 au fost implantate unor oameni.
Pare ciudata afirmatia procurorului general mexican referitoare la localizarea in caz de rapire. Astfel de circuite pasive RFID nu au in mod obisnuit o raza de actiune mai mare de 2 m, si chiar VeriChip indica o raza de numai 10 cm. În plus, este greu de crezut ca eventualii rapitori ar instala scanere lînga victimele lor. Adevarul este ca mass-media a confundat, voit sau nu, doua tipuri diferite de implanturi electronice. Aceeasi firma fabrica si un alt microcip contra rapirilor, dar despre acesta se vorbeste mult mai putin.
In primavara lui 2003 s-a dat publicitatii o stire despre crearea unui microcip ce permite pozitionarea geografica bazata pe sistemul GPS si comunicare cu reteaua telefonica obisnuita. Cu ajutorul pozitionarii GPS, microcipul ”stie” unde se afla posesorul, iar aceasta informatie este transmisa continuu la un receptor, prin reteaua de telefonie celulara.
Aparatul îsi procura energia de care nevoie din miscarile musculare si nu are deci nevoie de baterie, iar antena este special conceputa sa poata receptiona si emite unde radio prin carne si sange.
Unii experti pun sub semnul întrebarii eficacitatea microcipului în caz de rapire (rapitorii pot cauta componenta electronica si o pot îndeparta, chiar si prin amputare). Aceasta tehnologie are insa, în afara avantajelor prezentate de producator, si o seama de riscuri. Spre exemplu, cine poate garanta ca nu va fi utilizata în scopuri politienesti, impotriva adversarilor politici, ori pentru diferite forme de control si supraveghere? O lume de oameni ”amprentati electronic” ar fi conjunctura excelenta pentru Big Brother.
Peter G
Materiale preluate de la AGENTIA DE PRESA ALTERMEDIA